1. Home
  2. Temperamentul bebelusului in primele luni de viata
Temperamentul bebelusului in primele luni de viata

Temperamentul bebelusului in primele luni de viata

  • June 22, 2021
  • 0 Likes
  • 665 Views
  • 0 Comments

Toti parintii se intreaba, inca din timpul sarcinii, ce fel de temperament va avea bebelusul lor. Va fi un bebelus linistit, care se joaca singur si doarme neintrerupt ore in sir, sau va fi un bebelus agitat, care vrea mereu in brate, plange mult si nu ii lasa deloc sa doarma? Raspunsul la aceasta intrebare nu-l are nimeni, insa e bine de stiut ca ambele tipuri de temperament sunt absolut normale. 

Asa cum noi, adultii, avem personalitati diferite, la fel si temperamentele bebelusilor difera, chiar de la nastere. Fiecare copil are trasaturi unice, iar descoperirea acestora este una din partile cele mai frumoase ale vietii de proaspat parinte. Ai un bebelus activ sau foarte calm? Intr-o situatie noua este speriat sau bucuros? Vei gasi indicii ale personalitatii sale in orice face copilul tau – in felul cum plange, in felul cum doarme, in felul cum reactioneaza la primele baite. Daca esti atenta la aceste indicii, vei invata rapid cum sa satisfaci nevoile bebelusului, astfel ca viata voastra impreuna va deveni una linistita si placuta. 

Inca din primele zile de viata, temperamentul bebelusului va influenta comportamentul parintilor fata de el. Orice pareri ai fi avut despre cresterea copiilor, probabil ca va trebui sa le regandesti tinand cont de trasaturile unice ale bebelusului tau. Acelasi lucru este valabil pentru sfaturile pe care le citesti in carti, articole sau pe care le primesti de la rude sau prieteni. Singurul adevar este ca nu exista o singura cale corecta de a creste un bebelus. Primeste sfaturile celor din jur, dar invata sa le adaptezi la temperamentul unic al copilului tau si la viata voastra de familie. 

Comportamentul bebelusilor prematuri

Cele mai multe din trasaturile unui bebelus tin de temperamentul sau nativ, dar sunt influentate si de varsta gestationala la care s-a nascut, precum si de greutatea la nastere. Prematurii nu stiu sa isi exprime nevoile la fel de bine ca ceilalti nou-nascuti. E mai greu sa-ti dai seama daca sunt infometati, obositi sau simt vreun disconfort. De asemenea, prematurii sunt mai sensibili la lumina, sunete si atingeri in primele luni ale vietii extrauterine. Chiar si vocea sau atingerile mamei pot sa ii oboseasca rapid, astfel ca vor avea nevoie de odihna mai multa. 

Chiar daca nu s-a nascut prematur, un bebelus care cantareste, la nastere, sub 2500 de grame, poate sa fie mai putin activ decat ceilalti. In primele saptamani va dormi mai mult si va fi mai linistit. Apoi, va deveni mai activ, va manca mai bine, insa va ramane iritabil si hipersensibil. Aceste trasaturi se vor face remarcate in primele luni de viata.  

  • Share: