1. Home
  2. Cum iti dai seama ca a inceput travaliul
Cum iti dai seama ca a inceput travaliul

Cum iti dai seama ca a inceput travaliul

  • September 21, 2018
  • 0 Likes
  • 1248 Views
  • 0 Comments

Corpul tau incepe sa se pregateasca pentru travaliu cu cateva saptamani inainte de nastere, asa ca, pe masura ce te apropii de termen, vei incepe sa observi noi simptome. Cu atatea senzatii noi, e greu sa-ti dai seama cand a inceput travaliul cu adevarat, mai ales ca semnele difera de o femeie la alta si de la o nastere la alta.  

Care sunt semnele ca se apropie travaliul

In zilele si saptamanile premergatoare nasterii pot aparea o serie de semne care iti arata ca te apropii cu pasi repezi de momentul cand iti vei tine in brate bebelusul:

  • Fatul coboara in zona pelvina. Se intampla cu cateva saptamani inainte de nastere si produce schimbari mari in starea mamei. Vei putea respira mai bine, deoarece nu mai exista presiune asupra diafragmei. In schimb, presiunea se muta in abdomenul inferior si e posibil sa apara mai des nevoia de a urina, precum si un disconfort in zona pelvina;
  • Contractiile Braxton-Hicks devin mai frecvente si mai intense. Acestea sunt un semn ca ai intrat in perioada de pretravaliu;
  • Apar schimbari la nivelul colului uterin. Nu le poti simtiti, dar medicul le va observa la controlul de rutina. In perioada de pretravaliu, are loc stergerea sau maturarea colului uterin, ceea ce inseamna ca el devine mai moale si mai subtire. Daca nu te afli la prima nastere, este posibil sa se produca si o dilatatie de unul sau doi centimetri inainte de declansarea travaliului;
  • Pierzi dopul gelatinos. Pe masura ce colul se sterge, este posibil sa pierzi dopul gelatinos – o cantitate mica de mucus consistent care a inchis colul pe timpul sarcinii, protejand fatul de infectii. Dopul poate iesi tot dintr-o data sau pe parcursul catorva zile, sub forma unei secretii mai abundente. Aceasta poate sa contina urme de sange maroniu, roz sau rosu intens.

Cum iti dai seama ca a inceput travaliul propriu-zis

Exista doua semne destul de clare:

  • Contractiile devin tot mai intense si dureroase. Fata de contractiile Braxton-Hicks, cele din travaliu cresc progresiv in intensitate si devin tot mai dureroase, mai lungi si mai frecvente;
  • Se rup membranele. Cu alte cuvinte, se rupe apa. Lichidul amniotic poate sa iasa brusc, intr-o cantitate mare, sau treptat.

Cele mai multe gravide au contractii puternice si regulate inainte sa se rupa membranele. Dar este posibil sa ti se rupa apa din senin, fara sa fi avut contractii inainte. In acest caz, inseamna ca travaliul urmeaza sa inceapa cat de curand.

Daca membranele s-au rupt, dar travaliul intarzie sa apara, cel mai probabil ti se va provoca nasterea pentru ca, nefiind protejat de sacul amniotic, fatul risca anumite infectii.

Cum recunosti contractiile din travaliu

Fata de contractiile Braxton-Hicks, cele din travaliu au urmatoarele caracteristici:

  • Apar la intervale de timp regulate, dupa un tipar anume, de exemplu o contractie la fiecare 15 minute;
  • Intervalul de timp dintre contractii scade progresiv;
  • Sunt tot mai lungi;
  • Sunt tot mai dureroase;
  • Fiecare contractie este resimtita mai intai la nivelul zonei lombare, apoi radiaza in abdomenul inferior;
  • Daca schimbi pozitia corpului, contractiile nu inceteaza.
  • Share: