1. Home
  2. Cum ingrijesti pielea de pe abdomen
Cum ingrijesti pielea de pe abdomen

Cum ingrijesti pielea de pe abdomen

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 646 Views
  • 0 Comments

Sarcina vine cu modificari hormonale care au consecinte nu doar la nivel fiziologic, dar si in ceea ce priveste aspectul fizic. Foarte solicitata pe parcursul celor noua luni, pielea de pe abdomen are nevoie de ingrijire speciala, dar chiar si asa, este posibil sa se schimbe pentru totdeauna.

Majoritatea gravidelor radiaza la propriu. Pielea are o stralucire aparte, la fel si parul care capata mai mult volum. Din pacate, pe langa aspectele pozitive, gravida are de-a face si cu schimbari neplacute. Vergeturile si petele pigmentare sunt frecvente in sarcina si nu sunt prea multe de facut pentru a le preveni sau pentru a scapa de ele.

Abdomenul este cel mai expus la aparitia problemelor estetice, deoarece este supus continuu intinderii pe parcursul celor noua luni. Aproape 90% dintre gravide vor dezvolta vergeturi, mai ales pe abdomen si pe sani.

Cum previi vergeturile de pe abdomen

Putine sunt norocoasele care nu se confrunta cu problema vergeturilor in timpul sarcinii. Acestea pot aparea pe abdomen, dar si pe sani, brate, fese si coapse.

Una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a vergeturilor de pe abdomen o reprezinta masajul cu lotiuni pe baza de vitamina E. Un masaj usor, executat de doua ori pe zi timp de 10 minute, imbunatateste circulatia sangelui, astfel ca pielea va primi mai mult oxigen.

Cum scapi de mancarimi

Incepand cu trimestrul doi de sarcina, pielea incepe sa se intinda. Prin urmare, apar mancarimile. Pentru a scapa de aceasta senzatie neplacuta, trebuie sa-ti mentii pielea de pe abdomen bine hidratata. In acest scop, iti poti face un masaj usor cu un unt de corp hidratant. Acidul hialuronic poate contribui, de asemenea, la o mai buna hidratare. Iar daca preferi remediile naturale, poti sa folosesti uleiuri vegetale din samburi de struguri, germeni de grau, migdale, samburi de caise, etc. Pentru pielea foarte deshidratata, o solutie eficienta este uleiul de cocos.

Ce poti face in privinta modificarilor de pigmentare

Schimbarile hormonale specifice sarcinii sunt vinovate de producerea in exces a melaninei, pigmentul care ofera culoare pielii. Din aceasta cauza are loc hiperpigmentarea pielii, adica aparitia unor pete mai inchise la culoare in anumite zone ale corpului.

Pe abdomen, din cauza excesului de melanina, apare linea nigra, o linie inchisa la culoare care se intinde de la ombilic catre zona pubiana. Uneori, ea depaseste zona ombilicului, urcand pana spre cutia toracica.

Aceasta nu poate fi prevenita si nici nu dispare inainte de nastere. Expunerea la soare ii intensifica, insa, aspectul. De aceea, daca linea nigra te deranjeaza din punct de vedere estetic, evita sa stai la soare sau foloseste din belsug crema cu factor de protectie.

Fie ca vorbim despre vergeturi, despre mancarimi sau despre modificarile de pigmentare, vestea buna este ca acestea vor disparea sau se vor atenua considerabil pe parcursul primelor trei luni dupa nastere.

  • Share: