1. Home
  2. Cum arata fatul in saptamana 23
Cum arata fatul in saptamana 23

Cum arata fatul in saptamana 23

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 433 Views
  • 0 Comments

Probabil ai observat deja ca, in ultimele saptamani, burtica ta a crescut mai repede. Fatul s-a dezvoltat si el foarte mult si va continua sa faca asta, astfel ca in urmatoarele patru saptamni isi va dubla greutatea.

Cat de mare e fatul in saptamana 23

In saptamana 23 de sarcina, fatul cantareste in jur de 500 de grame si are aproximativ 17 centimetri lungime. Se poate spune ca este de dimensiunea unui fruct de mango mai mare.

In acest stadiu, arata deja ca un nou-nascut. Este destul de bine proportionat, dar capul este in continuare mai mare decat restul corpului.

Pentru ca tesutul adipos nu este suficient devoltat, pielea fatului este ridata.

Ce schimbari apar la nivelul corpului

In acest stadiu, ochii sunt deja formati, insa irisul nu are inca pigmenti. Buzele sunt si ele formate, iar papilele gustative sunt in plin proces de dezvoltare.

Sistemul auditiv este in mare parte format, astfel ca fatul iti poate auzi bataile inimii si, mai mult, poate auzi zgomotul produs de sangele tau atunci cand circula prin vene. Iti poate auzi si vocea, insa usor distorsionat. Incepand de acum, puteti asculta muzica impreuna, iar daca dansezi, fatul iti va simti miscarile. El incepe sa auda si zgomotele puternice din afara burtii, de exemplu aspiratorul, claxoanele sau latratul cainelui. Dupa nastere, acest tip de zgomote nu-l vor deranja.

Cum se dezvolta organele interne

In saptamana 23, plamanii sunt in plina dezvoltare. Fatul nu este, insa, capabil sa respire singur. De aceea, bebelusii care se nasc prematur, in acest stadiu, pot supravietui doar cu ingrijire specializata, intr-o sectie de terapie intensiva pentru nou-nascuti.

Pancreasul este complet dezvoltat. In cazul fetitelor, uterul si ovarele sunt si ele complet formate.