Modificarile hormonale prin care trece o gravida provoaca, printre altele, o oarecare instabilitate emotionala, asa ca principalul lucru pe care il poate face viitorul tatic este sa fie foarte intelegator in aceasta perioada.
Sprijinul moral al partenerului de viata te poate ajuta sa depasesti mai usor schimbarile de dispozitie, grijile si tristetea care te cuprind uneori. Totodata, nu uita ca singurul lucru care se schimba pe parcursul acestor 9 luni este corpul tau. Sentimentele partenerului fata de tine raman aceleasi.
Viitorul tatic trebuie sa inteleaga ca vei fi din ce in ce mai obosita si nu te vei mai putea ocupa de toate treburile casnice sau de ceilalti copii, daca ei exista. Orice ajutor din partea lui va fi bine-venit, avand in vedere ca nu vei mai putea sa stai mult in picioare sau sa depui prea mult efort fizic.
Partenerul se poate ocupa de animalele de companie
Daca aveti animale de companie, ingrijirea lor ar putea intra de acum in sarcina viitorului tatic. Cel mai important este ca el sa se ocupe de litiera pisicii. Aceasta activitate este interzisa gravidelor, deoarece exista riscul de toxoplasmoza. Infectia cu Toxoplasma este periculoasa deoarece parazitul poate traversa bariera placentara, infectand fatul.
De asemenea, partenerul se poate ocupa de hrana animalelor, mai ales daca ea are un miros puternic, care ar putea sa-ti provoace greata.
Partenerul iti poate crea o atmosfera placuta in locuinta
In plus, partenerul tau te poate ajuta creand o atmosfera placuta, relaxanta, odihnitoare. Spre exemplu, ar putea muta biroul de lucru din dormitor intr-o alta camera. Sau ar putea schimba becurile cu lumina puternica, alegand unele cu lumina mai slaba.
Orice schimbare care te ajuta sa te odihnesti este mai mult decat bine-venita.
Activitati fizice in cuplu
Activitatea fizica usoara este recomandata pe perioada sarcinii. Nu ar fi placut sa faci miscare alaturi de perechea ta?
Ati putea opta pentru activitati la care puteti lua parte amandoi, cum ar fi inotul. O plimbare vioaie de 30-40 de minute de trei-patru ori pe saptamana este, de asemenea, o modalitate placuta si eficienta de a te mentine in forma si de a petrece timp in compania sufletului-pereche.
Daca ai o conditie fizica buna, poti face ciclism. Evident, tot alaturi de partener. Beneficiile mersului pe bicicleta sunt imense: amelioreaza durerile de spate, previne varicele si umflarea picioarelor si, nu in ultimul rand, te ajuta sa te relaxezi.