1. Home
  2. Cand se poate vedea sexul copilului
Cand se poate vedea sexul copilului

Cand se poate vedea sexul copilului

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 1201 Views
  • 0 Comments

Cele mai multe viitoare mamici care vor sa afle sexul bebelusului o pot face inca de la morfologia fetala din primul trimestru, cand se poate determina sexul probabil. Insa vor sti cu certitudine daca au baiat sau fata abia la 16 saptamani.

Organele sexuale externe incep sa se formeze inca de la sase saptamani de sarcina, insa, timp de cateva saptamani, diferentele sunt prea mici pentru a fi observate la ecografie. La morfologia fetala din primul trimestru, adica intre 11 si 14 saptamani, medicul iti poate spune sexul probabil. Incepand cu 16 saptamani se poate determina sexul exact al fatului.

Desigur, este posibil ca medicul sa nu poata vedea organele genitale din cauza pozitiei in care sta fatul. Daca ai acest ghinion, nu iti ramane decat sa speri ca pana la urmatoarea ecografie isi va schimba pozitia. Din motive lesne de inteles, medicului ii va fi mai usor sa observe daca fatul este de sex masculin.

Numarul de ecografii care se pot efectua pe parcursul sarcinii depinde de modul in care se dezvolta sarcina si de complicatiile care pot aparea. Trebuie sa stii, insa, ca medicul va efectua ecografia doar din motive medicale valide, cum ar fi depistarea eventualelor afectiuni ale bebelusului, si nu cu unicul scop de a afla sexul acestuia.

Ce alte analize pot determina sexul copilului

Daca alegi sa faci teste de screening prenatal pentru a depisa riscul de anomalii cromozomiale sau defecte de tub neural, poti sa afli, cu aceasta ocazie, si sexul fatului. Acest lucru este posibil deoarece fragmente din ADN-ul lui traverseaza placenta si ajung in sangele mamei.

Intre saptamanile 10 si 13 de sarcina, medicul iti poate recomanda sa efectuezi biopsia de vilozitati coriale, care detecteaza foarte precis anomaliile cromozomiale. Intre saptamanile 16 si 20 de sarcina, daca ai peste 35 de ani, s-ar putea sa ti se recomande o amniocenteza, o alta procedura menita sa depisteze anomalii cromozomiale si boli genetice.

Atat biopsia de vilozitati coriale, cat si amniocenteza pot determina cu precizie sexul bebelusului. Prima necesita recoltarea unui fragment din placenta, iar cea de-a doua, recoltarea de lichid amniotic din jurul fatului. Ambele teste sunt invazive si prezinta un risc de avort, deci nu se fac doar cu scopul de a determina sexul fatului.