1. Home
  2. Cand este contraindicat contactul sexual
Cand este contraindicat contactul sexual

Cand este contraindicat contactul sexual

  • September 19, 2018
  • 0 Likes
  • 358 Views
  • 0 Comments

Daca ai o sarcina normala, fara risc si fara complicatii, contactul sexual nu este doar permis, ci si recomandat, avand in vedere ca influenteaza in mod pozitiv starea de spirit a mamei si legatura dintre parteneri.

In timpul contactului sexual, fatul nu simte nimic, pentru ca este protejat de lichidul amniotic. Penisul partenerului nu poate ajunge la el, indiferent de pozitia sexuala adoptata, si nici daca ar putea ajunge, nu ar avea cum sa il raneasca deoarece intre vagin si colul uterin exista un dop de mucus foarte gros, menit sa protejeze fatul, inclusiv de infectii.

Cand trebuie sa eviti contactul sexual

Cu toate acestea, sunt si cazuri cand contactul sexual este contraindicat in sarcina. Medicul iti va spune, cel mai probabil, sa eviti sexul daca:

  • Ai avut in trecut o nastere prematura sau un travaliu prematur;
  • Ai avut sau ai sangerari vaginale;
  • Ai fost diagnosticata cu incompetenta cervicala;
  • Ai fost diagnosticata cu placenta praevia;
  • S-au rupt membranele;
  • Partenerul tau este infectat cu herpes genital, iar tu nu esti. In acest caz este recomandat sa eviti contactul sexual, mai ales in trimestrul al treilea;
  • Tu sau partenerul aveti o infectie cu transmitere sexuala.

Este recomandat sa discuti deschis cu medicul tau despre aceste probleme, chiar daca ti se par mai delicate. Orice nelamurire ai avea in legatura cu contactul sexual, medicul tau iti poate da cele mai bune sfaturi deoarece stie cel mai bine cum decurge sarcina ta.

Atentie la semnalele pe care ti le transmite corpul tau

Tot cu obstetricianul trebuie sa discuti daca, in urma unui contact sexual, observi simptome precum:

  • Sangerari vaginale;
  • Secretii modificate;
  • Dureri de orice fel;
  • Contractii uterine.
  • Share: