Icterul – coloratia galbena a pielii si sclerelor (albul ochilor) – apare ca urmare a acumularii de bilirubina (un pigment biliar) in sange. 68% din nou-nascutii la termen si 80-86% din prematuri se confrunta cu icter.
Aceasta coloratie este mai des intalnita la copiii alaptati decat la cei hraniti cu lapte praf.
Cea mai frecventa forma de icter este icterul la san, care se dezvolta la 30% din bebelusii alaptati. El apare din cauza unor particularitati ale laptelui matern – anumite substante din compozitia lui pot creste nivelul bilirubinei, impiedicand, totodata, eliminarea acesteia.
De ce fac nou-nascutii icter
In mod normal, bilirubina din sange este eliminata de ficat. In viata intrauterina, ficatul mamei este cel care se ocupa de asta. Odata cu nasterea, sarcina ar trebui sa fie preluata de ficatul nou-nascutului, insa el are nevoie de cateva zile pentru a incepe sa functioneze la capacitate maxima. Astfel, in primele zile de viata, multi nou-nascuti raman cu un exces de bilirubina in sange.
Icterul apare prima data pe fata. Pe masura ce nivelul de bilirubina creste, coloratia galbena se extinde pe piept, abdomen, brate si picioare. In unele cazuri, se ingalbeneste si sclera.
Cum se depisteaza icterul
Estimarea nivelului de bilirubina pe baza aspectului pielii poate fi dificila chiar si pentru medic. De aceea, in primele zile de viata, se recomanda o analiza de sange sau de piele pentru a determina nivelul exact al bilirubinei. Acest test devine obligatoriu daca bebelusul face icter vizibil in primele 24 de ore de la nastere.
Daca icterul apare dupa externare, in primele trei-patru zile, mama trebuie sa se adreseze medicului. Acesta va evalua intensitatea icterului si valoarea bilirubinei si va stabili tratamentul. Iti poti da seama daca sugarul a facut icter analizandu-i culoarea pielii la lumina zilei.
Cum se trateaza icterul
Cele mai multe forme de icter nu necesita tratament, nou-nascutul reusind sa elimine singur excesul de bilirubina in decursul a maximum doua saptamani de la nastere. In cazul in care nivelul bilirubinei este foarte ridicat, tratamentul recomandat este fototerapia cu lumina alba sau albastra. Aceasta lumina are rolul de a stimula oxidarea bilirubinei in compusi hidrosolubili, favorizand, astfel, eliminarea ei.
Daca bilirubina nu scade in primele patru – sase ore de tratament, se face exsanguinotransfuzie. Aceasta metoda presupune inlocuirea celei mai mari parti a sangelui sau a globulelor rosii cu sange si globule rosii de la un donator.
Exsanguinotransfuzia consta in introducerea unui cateter in vena ombilicala a nou-nascutului pentru a permite alternativ punctiile sagvine si injectarile de sange sau de globule rosii de la donator.
Cum poate icterul sa-i afecteze pe bebelusi
In general, icterul nu provoaca probleme de sanatate sau complicatii. Doar in cazuri foarte rare, atunci cand nivelul bilirubinei creste mult, creierul nou-nascutului poate fi afectat.