Tocmai ai aflat ca esti insarcinata. Felicitari! Trebuie sa stii ca te asteapta o calatorie de 40 de saptamani care va fi frumoasa, dar plina de nelinisti, intrebari si framantari, la care se adauga o multime de schimbari importante in viata ta.
De fiecare data cand pornesti pe un nou drum, informatia este cheia reusitei. Scopul acestui ghid este acela de a te ajuta sa pornesti cu dreptul in calatoria sarcinii, oferindu-ti informatii complete si detaliate a caror corectitudine este garantata de un medic, dr. Carmen Cristea, medic specialist obstetrica-ginecologie.
Primele lucruri pe care trebuie sa le stii despre sarcina
Fie ca a fost o surpriza placuta, fie ca o asteptai de ceva timp, sarcina vine cu multe nelinisti. Inca din momentul cand vad cele doua liniute pe testul de sarcina, multe femei isi pun aceste doua intrebari:
O sa pot duce sarcina la bun sfarsit? Trebuie sa stii ca aproximativ 20% din sarcini se pierd in primul trimestru – uneori chiar inainte ca femeia sa afle ca este insarcinata – fara sa fie vina nimanui. Cele mai multe avorturi spontane au loc din cauza ca embrionul nu se dezvolta normal. Un stil de viata sanatos este important in perioada de preconceptie si in sarcina, insa el nu poate garanta dezvoltarea normala a embrionului.
O sa ma simt rau in timpul sarcinii? Din pacate, nimeni nu iti poate spune de la inceput daca vei avea sau nu greturi matinale, arsuri la stomac si alte probleme specifice. La fel cum nimeni nu poate prevedea complicatii precum nasterea prematura. Insa este important sa eviti factorii de risc si sa mergi la toate controalele prenatale recomandate de medicul tau.
Cum poti avea grija de sarcina ta
Asadar, este foarte important:
- Sa iti gasesti un medic in care sa ai incredere si care sa fie alaturi de tine pe tot parcursul sarcinii. Controalele medicale periodice te pot ajuta sa descoperi din timp eventualele complicatii si sa reduci disconfortul provocat de sarcina.
- Sa eviti factorii de risc cunoscuti: fumatul, consumul de alcool, cofeina si droguri, medicamente si alte substante periculoase, expunerea la virusuri si bacterii. Daca nu esti sigura in legatura cu siguranta unui anumit obicei sau a unei anumite substante, discuta intotdeauna cu medicul tau.
Cum te ajuta acest ghid
Desi iti va oferi multe informatii pretioase, tine cont de faptul ca acest ghid nu poate inlocui sfatul medicului care iti urmareste sarcina.
Vei afla din acest ghid, pe parcursul urmatoarelor luni:
- Cum se dezvolta sarcina, de la conceptie si pana la momentul nasterii;
- Ce schimbari au loc in corpul tau din primul si pana in ultimul trimestru;
- Ce ai voie si ce nu ai voie sa faci pe parcursul sarcinii;
- Cum te poate ajuta partenerul in aceasta calatorie;
- Cum poti preveni cele mai frecvente complicatii si cum le poti recunoaste inca de la primele semne;
- Ce poti face pentru a avea o sarcina mai usoara si a diminua simptomele specifice;
- Ce analize si controale trebuie sa faci pe parcursul sarcinii;
- Cum sa iti alegi medicul si spitalul in care sa nasti si ce asteptari sa ai cu privire la conditii si costuri.